Acasa / Categorie / Strategii - Dezvoltare personală / Breathe again (or lessons learned)

Breathe again (or lessons learned)

Breathe-again

Ți s-a întâmplat ca atunci când te gândești la cel mai rău lucru din viața ta să îl echivalezi cu lucrul care ți-a adus totodată cea mai mare satisfacție din punctul de vedere al lecției învățate?

Poate ai suferit din cauza despărțirii de iubirea vieții tale după o relație de 10 ani. Dar dacă despărțirea nu s-ar fi produs, ai mai fi ajuns astăzi să înveți o lecție importantă despre cum să te comporți în relații, ce tip de partener să cauți și să tolerezi lângă tine, cum să abordezi situațiile conflictuale ș.a.m.d.?

Cunosc persoane care au știut să vadă ce beneficii le-au adus experiențele negative. Cred că am putea învăța ceva din asta.

În primul articol scris pe acest site (”What If” – http://www.rodicaionescu.ro/what-if/ ), aminteam faptul că pe termen scurt ființa umană are tendința de a supraestima răul pe care i l-a adus alegerea făcută (imediat ce ai aflat: ”Cine m-a pus să mă mărit! Te urăsc! Doar belele mi-ai adus, culminând cu noaptea pe care ai petrecut-o cu amanta!”) și de a supraestima binele pe care i l-ar fi adus inacțiunea (”pentru nenorocitul ăsta l-am refuzat eu pe Radu care mă plăcea atât de tare și care sigur nu mi-ar provocat asemenea suferințe”). Însă pe termen mediu / lung ființa umană are tendința de a se gândi și la binele pe care i l-a adus alegerea făcută (”O fi fost el băiat rău, dar totuși am clădit casa asta confortabilă împreună, am rămas cu doi copii frumoși de pe urma lui și cu o pensie alimentară consistentă + parcă au fost momente în care ne distram foarte bine amândoi”) și de a supraestima și mai mult potențialul bine pe care i l-ar fi adus inacțiunea (”oare ce viață aș fi avut cu Radu? Cu siguranță mult mai frumoasă…”). Concluzia articolului: îndrăznește! Cutează! Dacă vei avea curaj, până la urmă vei găsi și partea bună din ce ți s-a întâmplat, însă dacă nu vei avea curaj, sunt șanse mari să regreți ani de zile că nu ai acționat într-o anume direcție.

Așadar, hai să vedem împreună câteva cazuri:

– ”da, am fost bătută de partenerul meu atunci când l-am anunțat că nu pot continua relația cu el.  Identificasem la el pe parcursul legăturii noastre impulsuri dominate de violență, dar nu dăduse niciodată în mine. Am ales să ignor puseurile de agresivitate pe care le remarcasem, dar uite că în final cu excepția durității verbale pe care o manifesta fățiș ori de câte ori era nervos, am ”beneficiat” și de agresivitate fizică. Mi-a frânt sufletul despărțirea de acesta, dar a trebuit să o fac deoarece urma să plec la studii in SUA și nu ar mai fi avut sens, dat fiind că m-aș fi întors în țară peste doi ani. A fost un eveniment traumatizant pentru mine, dar cred că mi-a prins bine în final. Am învățat că nu dragostea este totul și că nu poți vindeca de violență pe oricine doar prin iubire și afecțiune. Totodată am învățat să fiu mai atentă la semnele de brutalitate pe care cineva le arată. Ok, poate e un om mai impulsiv, dar de la a ridica tonul într-o manieră total deranjantă și de nestăpânit de fiecare dată când lucrurile nu mergeau așa cum dorea el, până la prima palmă…calea nu este lungă. Mă voi feri ori de câte ori se poate de oameni violenți. Nu spun că oamenii nu au dreptul să se manifeste impulsiv. Spun însă că trebuie să fim atenți ce stimul naște impulsivitatea transpusă în agresivitate, ce modalități de a calma impulsul găsește cel de lângă noi, dacă transpune / nu transpune în act etc. E important să fiu mai atentă pe viitor. Cred că până la urmă a fost o lecție de importanță majoră pentru mine. Nu regret că am pățit-o. Simt că m-a trezit la realitate.”

– ”am fost înșelată de partenerul meu. Nu am avut nici cea mai vagă idee că are o relație extraconjugală. Remarcasem doar că în ultima lună absentase mai mult de acasă decât o făcea de obicei. Inițial nu am dat atenție acestui lucru, până când cineva mi-a spus ce se întâmpla de fapt. Recunosc că am fost distrusă. Am simțit că mi se prăbușește lumea și că îmi fuge pământul de sub picioare. Prima reacție a fost să îmi iau bagajul și să plec. Dar am adoptat strategia ”wait and see”. Așa că mi-am dat termen o lună, timp suficient să mă gândesc dacă un unic incident în toată viața noastră de cuplu de 20 de ani merită să fie atât de supravalorizat încât să mă determine să las tot ce a fost bun în urmă, aruncând tot istoricul nostru la gunoi. Firește că mi-a fost greu. Dar am analizat în toate stările posibile (și mai supărată și mai calmă și mai furioasă și plângând și indiferentă etc.) ce anume contează pentru mine pe termen lung. Și mi-am pus următoarele întrebări: Ce nevoi am eu? Nevoia X, Y, Z. Omul acesta de lângă mine mi le satisface (cel puțin până la apariția incidentului)? Da. Mi le satisface. Ce calități are omul cu care împart casa? Calitățile X, Y, Z. Sunt prețioase aceste calități la un bărbat așa cum mi-l doresc eu? Da. Sunt. Aceste calități mi le doresc de la orice bărbat cu care aș putea forma vreodată un cuplu. Mă face să sufăr ceea ce a ales să transpună în act? Da, mă face. Totuși acesta este un incident care a survenit o singură dată (sau cel puțin așa mi-a dat mie de înțeles) pe parcursul existenței noastre comune. Îmi doresc lângă mine un om așa cum era el înainte de aventură? Da, îmi doresc. Atunci ce am de făcut acum? Să plec în virtutea suferinței pe care o simt? Sau să încerc să lupt pentru a-l recâștiga? Am ales să lupt. Iar de când mi-am readus soțul acasă, viața noastră comună s-a schimbat. Am devenit mult mai deschiși unul față de celălalt, ne exprimăm direct nemulțumirile și încercăm împreună să identificăm modalități de a le rezolva. Pot spune acum că acea ieșire pe care a avut-o a reprezentat punctul de cotitură al căsniciei noastre, cea mai mare suferință, însă totodată cea mai mare bucurie. Fără asta, nu știu dacă relația ar fi urcat la următorul nivel de înțelegere, comuniune, dar mai ales comunicare. A fost un hop, dar dacă aș da timpul înapoi n-aș schimba nimic.”

– ”am intrat într-o legătură extrem de dureroasă pentru mine. A fost ca un cuțit în inimă. M-am atașat, m-am îndrăgostit, am crezut că am găsit bărbatul vieții mele, iar când mi-a mărturisit (după un an în care am visat că totul este al nostru și că putem muta munții din loc împreună) că intențiile lui de viitor alături de mine sunt nule, am crezut că voi cădea și că nu mă voi mai ridica niciodată. Am evaluat-o ca fiind cea mai sfâșietoare experiență din viața mea. Din fericire, după un timp, văzând că nu am nicio șansă de a-l recâștiga și dorindu-mi totuși să reușesc să trăiesc în continuare (nu aveam de gând să mor!), mi-am făcut o mică listă cu sensuri și lecții. În final, mă consider câștigată. Am crescut mult de când l-am cunoscut, iar dacă nu am fi ajuns să avem o relație, poate nu aș fi învățat cele ce am să-ți mărturisesc. Am învățat că te poți îndrăgosti practic de oricine. Totul este să îți dai voie să simți asta, să te lași în vâltoarea lucrurilor, să permiți persoanei să îți intre în minte, să fantazezi, să visezi, să cutezi. Nu era, dacă stau să mă gândesc acum rațional chiar cea mai potrivită persoană pentru mine. Avea multe defecte, dar eu nu le mai vedeam. Nu era în niciun caz idealul de bărbat la care mă gândeam acum câțiva ani. Dar eu…pur și simplu m-am îndrăgostit. Așa cum am putut să o fac de un bărbat care nu îmi semăna în multe privințe, poate așa voi putea să o fac și în privința altui bărbat în viitor. Am mai învățat că dependența este o prostie, întrucât poți trăi mâine fără nicio problemă în lipsa unei persoane fără de care ieri nu ți-ai fi putut concepe existența (deși, da, e tare dificil la început). Deci nu are sens să ne agățăm unii de alții. Viața continuă cu sau fără cei din jur care ne sunt dragi sau de care ne agățăm în prezent. Viața este și continuă să fie cu sau fără mama, tata, soțul / soția, rudele, prietenii apropiați, iubita / iubitul, iar gradul de fericire nu ne este determinat de aceștia. Putem fi fericiți și dacă aceștia aleg să plece din viața noastră (chiar dacă este cumplit de dureros, cel puțin o perioadă). Uite, de pildă, ieri am petrecut o zi minunată în natură singură și nicio clipă nu m-am simțit altfel decât fericită. (ce-i drept, a trecut ceva timp de la despărțire…aproape un an…dar iată că după un an am reușit să fiu din nou fericită, cum – necum, nu știu, dar am reușit). Am învățat totodată că azi nu mai sunt nici pe departe cea care am fost ieri, iar mâine voi fi la ani lumină de cea care sunt azi. Am învățat că problemele de ieri se pot evapora, iar mintea mea le acordă o importanță infimă azi comparativ cu importanța aparentă a acestora de ieri. Deci, nu are sens să mă supăr. Există marea șansă ca mâine să nu mai conteze. Am învățat totodată despre mine că nu stau foarte bine la capitolul ”răbdare” și că tind să fiu insistentă când lucrurile nu decurg așa cum mi-aș dori. Mi s-a spus asta și am constatat chiar eu însămi pe durata acestei relații. Poate ar fi oportun să aplic lecția proaspăt învățată în relațiile viitoare. Deci, să îmi dau un pic de timp atunci când tind să reacționez impulsiv. Am învățat că am tot dreptul să fiu iubită, că am multe de oferit, că pot fi cea mai importantă din lume (pentru mine), dar în același timp un fir de praf pentru altcineva. Îmi pare rău de ceea ce a fost? Acum aș spune că nu. Am scos sensuri din cele întâmplate. Mă simt puternică, vie și însuflețită. Așa m-am simțit și pe parcursul legăturii noastre. Așa mă simt și acum. Iar dacă am putut să fiu în acest fel cu un bărbat incompatibil și nepăsător (dar ce-i drept, fermecător), de ce nu aș putea folosi lucrurile descoperite și în ceea ce va să vină de acum încolo?”

A găsi un sens în evenimentele adverse pe care le-am avut de experimentat ajunge să ne definească, să ne contureze și mai mult identitatea.

M-aș bucura ca și tu să te uiți puțin la ce a fost rău în viața ta și să încerci să identifici binele din rău, frumosul din urât, lecția din evenimentul ce te-a marcat. Sunt sigură că nimic nu a fost degeaba. Și cum este evident că nu mai poți schimba trecutul, ce-ar fi să transformi cea mai urâtă experiență a existenței tale în cea care te-a ajutat să crești cel mai mult?

Cred că îți ești dator ție însuți cu asta. Doar vrei să fii din nou fericit, nu-i așa? Ei bine, asta ar fi o cale. Sau măcar un început.

Vezi si

Principiul-aversiunii-fata-de-pierdere

Principiul aversiunii față de pierdere (loss aversion principle)

„Conceptul aversiunii față de pierdere reprezintă cu siguranță cea mai importantă contribuție pe care psihologia …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.