Acasa / Categorie / Strategii - Dezvoltare personală / Aş dori să îl cunosc pe autorul cărţii lui „TREBUIE”. Cred că e momentul să ne ofere câteva explicații!

Aş dori să îl cunosc pe autorul cărţii lui „TREBUIE”. Cred că e momentul să ne ofere câteva explicații!

As-dori-sa-il-cunosc-pe-autorul-cartii-lui-TREBUIE

Să presupunem următoarele trei cazuri:

1. Andreea – 30 de ani, căsătorită de 3 ani; foarte sensibilă, nevrotism accentuat, anxioasă, dependentă, cu o imensă foame de intimitate, cu mare dragoste faţă de biserică şi normele religioase. Nu îşi concepe viaţa fără prezenţa unui bărbat alături de ea. Posesivă. Geloasă. Tandră şi pasională. Visul vieţii ei: o familie.

2. Bianca – 25 de ani, căsătorită cu primul bărbat din viaţa ei pe care l-a cunoscut pe când avea 18 ani. Puternică. Concentrată asupra formării unei cariere înfloritoare. Înconjurată de prieteni. Mândră şi egoistă. Îşi iubeşte soţul, însă desfăşoară o multitudine de activităţi în lipsa acestuia şi îşi adoră independenţa.

3. Lavinia – 27 de ani, căsătorită de 5 ani. Familistă convinsă. Însărcinată în cinci luni. Aşteaptă cu sufletul la gură naşterea copilului, fiind convinsă că mariajul va înflori odată cu apariţia băieţelului lor.

Toate trei află că soţii acestora au avut unul – două acte sexuale în afara căsniciei. Primele două decid să divorţeze (cum altfel?). A treia – nu. Ce se întâmplă?

1. Andreea se sinucide din pricina suferinței provocate ca urmare a despărțirii de soț. Se pare că nu a putut suporta viața fără el, însă valorile pe care și le-a însușit de când era copilă, cu care a crescut, pe care le-a îmbrățișat în familie și în mediul exterior familiei propovăduiau clar: infidelitatea nu este scuzabilă! Never ever!

2. Bianca, în săptămâna imediat următoare despărţirii, întâlneşte un alt bărbat cu care se mută în acelaşi apartament. După o scurtă perioadă, face cunoştinţă cu violenţa acestuia, atât verbală, cât şi fizică. În maxim două luni deja îşi regretă fostul soţ şi s-ar întoarce la el bucuroasă. Începe să conştientizeze nenumăratele calităţi ale fostului soţ şi realizează că singurul lucru care a deranjat-o vreodată la el a fost infidelitatea în acel caz izolat. Și gândindu-se mai bine, totuși…în cei 7 ani de când erau împreună, nu a simțit și nici nu a auzit de alt incident cu excepția acelei nopți petrecute de acesta cu altă femeie. O noapte în 7 ani….în rest, foarte grijuliu, foarte iubitor, mereu în întâmpinarea nevoilor ei…hmmm….dar cum să fi trecut ea peste așa ceva!? Ar fi fost imposibil. Nu. Pesemne că a luat decizia bună să îl părăsească.

3. Lavinia, considerând că nimic nu e mai presus decât mariajul ei şi familia pe cale să se îmbogăţească cu un nou membru, decide să rămână în cadrul căsniciei (menţinerea unei familii armonioase cu orice preţ fiind un imperativ pe care şi l-a însuşit încă de mică şi la care nu vrea să renunţe, deşi nu o reprezintă întru totul). Cu toate astea, suferă cumplit, nu găseşte explicaţii pentru cele întâmplate, are tendinţa de răzbunare (nu prin plata cu aceeaşi monedă, ci prin diverse alte modalităţi, de exemplu: nu mai găteşte, nu îşi mai sărută soţul la plecare şi la venire ş.a.m.d. – lucruri pe care înainte le făcea de drag, iar acum nu mai suportă (și nici nu vrea) să le mai facă). În următorii trei ani nu reuşeşte să treacă peste dezamăgirea provocată de infidelitatea bărbatului. Îl culpabilizează, îi reaminteşte cu fiecare ocazie de trădarea acestuia, aşteptând să nu mai simtă suferinţă şi să îl ierte. Odată cu trecerea anilor, suferinţa nu se diminuează, iar căsnicia devine un iad. Totuşi, rămân împreună pentru copil şi pentru că reţeta ei de viaţă asta prevede: „rămâi lângă bărbatul tău indiferent de ceea ce se întâmplă”.

Întrebare pentru vajnicii apărători ai valorilor morale: care dintre cele trei femei a procedat corect şi care a greşit? Care era the right decision to make? În cazul izolat al fiecăreia?

Nu există reţete. Nu există reţete aplicabile tuturor. Am constat deseori în jurul meu oameni care cred că „aşa se face”. No matter what. Indiferent de context. Indiferent de valorile și credințele persoanei care trebuie să ia o decizie. Nu. În situația X se face Y. Nu contează că oamenii au alte predispoziţii genetice, că au un anumit istoric de viaţă de care poate ar trebui să ţină cont, că au anumite trăsături de personalitate şi de caracter, că situaţia poate fi justificată etc. Iată câteva lucruri pe care le-am tot auzit cum că ”s-ar face”. Repet: așa se face, nu contează că sunt unii care pur și simplu simt altfel / nu rezonează la așa ceva.  Dacă așa zice societatea…poate așa s-o face, cine știe….

  • la un anumit timp după oficierea căsătoriei, se fac copii (neapărat! pentru că „aşa se face”; vrei, nu vrei, ai / n-ai alte priorități, trebuie să faci; la câteva luni – un an – doi după oficierea unei căsătorii, îi ridic statuie celui care afirmă că nu a început să fie întrebat de cei din jur: ”Și…voi? Copii? Cam pe când?”)
  • dacă partenerul are vreo relaţie extraconjugală, se cuvine să te desparţi de acesta (nu zic c-o fi bine, nu zic c-o fi nici rău; zic doar că depinde, iar acest ”depinde” cel mai bine ar fi să îl analizezi tu împreună cu partenerul; societatea n-are din ce motiv să-și bage nasul în asta)
  • dacă atracţia sexuală a dispărut, acesta este un lucru normal, pentru că, nu-i aşa…după o anumită vârstă e natural să îţi ignori sexualitatea (mai ales dupa 40 – 45 ani…e-he….ce ne mai trebuie nouă sex? avem copii, casă, masă, serviciu; las-o dracului de sexualitate, pentru ce să ne mai pierdem timpul și cu ea…cuplul de bine de rău merge. Are vreun rost să ne investim energie și în revigorarea acestei arii când ciorba așteaptă să fie pusă pe foc sau când șeful ți-a dat un task de finalizat până mâine la prima oră!?)
  • că după oficierea căsătoriei trebuie să te muţi în aceeaşi casă; a fi căsătorit și a locui separat (iar doar o parte a timpului împreună) nu poate reprezenta o variantă sub nicio formă
  • că dacă eşti căsătorit, trebuie să porţi verigheta în fiecare zi, tot timpul. Dacă îți pierzi verigheta…deja…te cam joci cu focul….ghinioanele pământului se vor abate asupra voastră!
  • că trebuie să te duci la nunţile celor care au fost la nunta ta (ai obligaţii, nu-i aşa?). Poți să mori de foame în casă și să nu îți mai poți plăti întreținerea. Nu contează circumstanțele tale de viață din clipa în care cel care a fost la nunta ta decide să se căsătorească la rându-i. Trebuie să te duci la nuntă! Musai! Punct!
  • că trebuie să te îmbraci în mireasă (de preferat rochie de tip „prinţesă”). De bani nu mai zic…rochia de mireasă poate costa oricât, că vorba ceea…o dată în viață te faci mireasă, nu?
  • că înainte sau după cununia religioasă, trebuie să faci o şedinţă foto profesionistă în parc sau în grădina botanică sau la fotograf sau oriunde în altă parte. A, și mai nou trash the dress.
  • că după cununia civilă trebuie să îţi cânte lăutarii
  • că este de neconceput ca unul dintre soţi să nu îşi petreacă noaptea acasă (nu din alte motive, ci poate şi pentru că a fost într-un team building cu colegii de serviciu, spre exemplu)
  • că fiecare zi din weekend trebuie petrecută doar împreună, desfăşurând activităţi comune. Tot timpul.
  • că dacă eşti invitat(ă) la o petrecere, inevitabil te vei duce însoţit(ă) de partener pentru că altminteri „nu se cade”
  • că trebuie să ai casa ta (pe actul de proprietate să fie scris numele tău), iar locuinţa cu chirie este doar pentru cei care nu au simţul perspectivei
  • că a munci fără carte de muncă e cel puţin dovadă de inconştienţă (cine o să îţi mai dea ţie pensie grasă la bătrâneţe, dacă nu oferi statului nimic până atunci?)
  • că nu se cade să ai întrerupere pe cartea de muncă (pe principiul acesta, m-am culpabilizat eu suficient acum ceva vreme, pentru că am avut două săptămâni pauză între joburi prin 2007, de parcă alea două săptămâni îmi vor da mie de mâncare când voi ajunge la pensie)
  • că după câţiva ani de activitate profesională, musai să ajungi şef; altfel, eşti un ratat
  • că după serviciu trebuie să te duci neapărat acasă
  • că dacă bebeluşul tău plânge prea mult, te manipulează, deci trebuie să îl laşi să plângă în pătuţul lui până se potoleşte; altfel, înseamnă că îl răsfeţi
  • că de Revelion ori te duci la vreo petrecere, ori organizezi o petrecere, ori pleci la munte, ori petreci cu familia. În orice caz: faci ceva! Nu se poate  să dormi! Doar e Revelionul, ce mama naiba!
  • că de sărbători trebuie să stai neapărat în jurul mesei cu familia şi să petreci momente armonioase (nu contează că poate ai altceva de făcut mai important sau că în restul anului, eşti la cuţite cu membrii familiei tale); de sărbători…”hai să fim buni!”
  • că dacă ai divorţat nu te mai ia nimeni de bărbat / nevastă. Dacă ai ajuns la un divorţ, înseamnă că ai tu ceva suspect….că altfel nu s-ar fi întâmplat evenimentul. Nu ai auzit niciodată: ”hmmm…nu de bun l-a lăsat fosta nevastă!”?
  • că în timpul actului de amor nu se cade să ţipi….cine ştie…dacă te aud vecinii? (or vorba ceea…vecinii nu fac niciodată lucruri asemănătoare)
  • că dacă soţul / soţia se masturbează, e clar că e ceva în neregulă în relaţia voastră sexuală
  • că la nuntă trebuie să oferi cel puţin 4 feluri de mâncare plus desert: aperitiv, peşte, sarmale, friptură şi tort
  • că dacă pleci spre casa de la un eveniment de această natură (nuntă, botez etc.) înainte de tort, eşti prost crescut şi dai dovadă de lipsă de respect faţă de cei doi care îşi unesc destinele
  • că e ceva în neregulă cu tine dacă alegi să îţi petreci altfel serile decât uitându-te la televizor
  • că trebuie să te duci cu plocon la naşi
  • că la botez trebuie neapărat să aduci ursitoare să ursească nou născutului ( : -)))
  • că toţi copiii sunt frumoşi (da, sunt inocenţi, puri, vitali etc., au calităţi pe care le admirăm nespus, dar hai să fim realiști: unii nu sunt atât de frumoși; așa cum și unii adulți sunt mai neplăcuți din punct de vedere fizic, așa pot fi și unii copii; de unde mitul acesta cu ”toți copiii sunt frumoși!?”)
  • că la ocazii trebuie să te duci cu părul prins în coc
  • că trebuie să pui bărbatului mâncarea pe masă în fiecare seară
  • că femeia trebuie să „se ducă” după bărbat (în casa bărbatului, de exemplu)
  • că trebuie să îţi asculţi părinţii, chiar dacă ai 40 de ani şi ai putea avea tu însuţi copil de 20 de ani; nu contează, părinţii sunt mai bătrâni, implicit mai înţelepţi
  • că la friptură trebuie să mănânci cartofi prăjiţi
  • că vara se bea bere (dacă agreezi alcoolul)
  • că iarna trebuie să bei vin (eventual fiert)
  • că iarna trebuie să te îmbraci în culori neutre şi / sau închise
  • că la serviciu nu se cade să porţi haine prea colorate (ai de ales între negru, maro, bleumarin, gri)
  • că dacă eşti în aceeaşi relaţie de câţiva ani, ce contează că nu eşti fericit…acum…după atâţia ani, ce rost are să te mai desparţi? Dacă tot ai pierdut o bună parte din viaţă, de ce să n-o pierzi pe toată? Deci, căsătoreşte-te! (măcar ştii o treabă!). O să revin cu privire la acest lucru într-un viitor articol. Deocamdată despre sunk costs aici: http://youarenotsosmart.com/2011/03/25/the-sunk-cost-fallacy/
  • că vârsta ideală pentru primele raporturi sexuale este 18 ani (ca şi cum în ziua în care ai împlinit 18 ani, te-ai maturizat subit!)
  • că trebuie să renunţi la ceea ce îţi doreşti tu pentru a-i mulţumi pe ceilalţi
  • că toată lumea trebuie să te iubească
  • că notele bune îţi garantează succesul în viaţă
  • că se cuvine să pleci capul în faţa celor mai în vârstă, chiar dacă aceştia nu te tratează cu respect
  • că profesorii au întotdeauna dreptate; nota 10 este pentru profesor, nu-i așa?
  • că trebuie să răspunzi că faci „bine” atunci când eşti întrebat „Cum îţi mai e?” chiar dacă ţie îţi vine să urli
  • că trebuie să te prefaci pentru a fi plăcut
  • că fetele nu se cuvine să facă semne obscene sau să folosească cuvinte vulgare
  • că deşi băieţilor le este permis să fumeze şi să bea, de la o fată un astfel de comportament e inacceptabil
  • că de Crăciun trebuie să ai brad împodobit

Asta e tot ce îmi vine în minte în momentul de faţă, aşa, după un scurt şi sumar efort de memorie. Dar exemple putem găsi cu duiumul. Ce-ar fi să îți construiești propria „carte de reţete”, aplicabilă doar ție (chiar dacă unele dintre ele sunt și lucruri care ”se fac”, lucuri social agreate; nu-i musai să fii rebel și să nu îți placă nimic din ceea ce lumea face în general), dar care te reprezinte şi în care să te regăsești?

Mă îndoiesc sincer că există reţete ideale, că există „aşa se face”, că există „trebuie” când e vorba de viaţa unui om. Sau există alegeri, există ce poţi suporta şi ce nu, există ce îţi doreşti şi ce nu, există opţiuni şi dorinţe?

Nu există prescripţii ideale şi aplicabile tuturor. Cum ar fi fost viaţa în cazul celor trei femei (Andreea, Bianca şi Lavinia) dacă şi-ar fi ascultat vocea interioară, dacă ar fi ţinut cont de ele însele în deciziile pe care le-au luat? E clar că în cazul Andreei, divorţul a fost o decizie eronată (cel puţin în momentul în care a recurs la acel act). Dar cum ar fi putut proceda altfel? Era o persoană religioasă, iar a călca strâmb era de neconceput. Aşa a crezut ea că „se face” şi că se cuvine să procedeze în caz de adulter. Deşi simţea diferit.

În cazul Biancăi un lucru e cert: a avut capacitatea de a se desprinde cu uşurinţă din căsnicia în care se afla. Totuşi….de ce s-a lovit de un singur pas greşit al soţului, uitând complet de toate celelalte nenumărate lucruri bune pe care le-au construit împreună, dând uitării calităţile lui, sprijinul pe care îl găsea în el de fiecare dată când avea nevoie? Spun asta pentru că ulterior ea însăși a realizat că a greșit.

E clar că ideea fixă a Laviniei legată de idealul de familie nu şi-a găsit corespondent în realitatea ei. De ce totuşi s-a încăpăţânat a rămâne într-o căsnicie disfuncţională şi a creşte un copil într-o atmosferă de coşmar?

Fiecare a avut o imagine despre „ce e bine, ce e rău, cum se face, cum nu se face, ce trebuie şi ce nu trebuie”. Nu s-au ascultat pe ele însele, iar în cele din urmă suferinţa a apărut în vieţile lor. Au apelat la reţete.

În cazul Andreei – divorţul din pricina de adulter i-a adus moartea; în cazul Biancăi – divorţul i-a adus nefericirea şi regrete însemnate; în cazul Laviniei – divorţul poate ar fi fost cea mai bună soluţie.

Trei femei. Trei comportamente identice ale soţilor acestora. Decizii diferite. Suferinţe imense.

Un singur lucru pot spune: Nu trebuie! Nu trebuie nimic!

Vezi si

Aplicatii-de-economie-comportamentala

Aplicații de economie comportamentală și psihologie la Zappos

Dincolo de disonanța cognitivă pe care a indus-o noilor angajați prin tentarea acestora cu cei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.