Acasa / Categorie / Psihologia cuplului / Uneori o mască îți poate oferi ceea ce sinceritatea nu este în stare

Uneori o mască îți poate oferi ceea ce sinceritatea nu este în stare

Uneori o masca iti poate oferi ceea ce sinceritatea nu este in stare

Cât de sincer este recomandat să fii la începutul formării unui cuplu ? Oare este oportun să te dezvălui  în toată splendoarea? Evoluționist vorbind, este recomandat să joci dansul seducției, să păstrezi misterul, să faci pe inabordabila, să te retragi și să revii, să nu îți arăți toate defectele, să te arăți machiată, aranjată, frumoasă, îngrijită, fără prea multe adevăruri spuse pe șleau. Însă, dacă procedezi așa….există un mare risc: să te trezești într-o relație, deja cu o tonă de afecțiune la mijloc, în care sunteți de fapt doi străini ce nu au nimic de împărțit, fără acea compatibilitate și potrivire de care pomeneam în articolul cu adevăruri în cuplu. Pe de altă parte, dacă vrei din start să știi cum stai și dacă vrei să cunoști ce ai de împărțit cu făt frumos al tău, există un alt risc: să nu se mai formeze cuplul. Din experiența mea cu oamenii și din cele studiate în domeniu, am constatat că de cele mai multe ori se întâmplă cam așa:

Mărturisirile la început sunt foarte amănunțite; cei doi doresc să știe dacă are sens să formeze un cuplu (asta se întâmplă de obicei în cuplurile mature) și povestesc cu sinceritate amănunte din viețile lor cu privire la tot soiul de aspecte ce ar putea afecta buna conviețuire ulterioară în cazul în care lucrurile devin serioase între ei. În plus se comportă la fel de natural precum s-ar comporta cu prietenii. Avantaj: știi din start cum stai, nu mai irosești timp și energie alături de o persoană cu care nu ai nimic în comun sau…evident, dacă este cazul, știi din start cum stai și te bucuri deîndată de faptul că ai identificat pe cineva compatibil (nu uita că potrivirea trebuie totuși probată și în timp). Dezavantaj: știind din primele zile cam cu ce fel de persoană ai de-a face, sunt mari șanse nici să nu mai intri în interacțiune, privându-te de unele momente frumoase pe care le-ai putea trăi (dar poate de o suferință ulterioara). E dificil când ești pe valurile muzicii romantice a începuturilor de relații, să vină nesimțitul la tine să îți spună ”fata mea, tu ești foarte drăguță și tare mi-ar plăcea să fim împreună, dar aș vrea să îți aduc la cunoștință că mie îmi place ca în fiecare seară să mi se gătească cina; și nu oricum: ci doar rețete de la mama; nimic altceva!”. Evident că asta se poate întâmpla ulterior, însă atunci la început, când dorința este mare, când excitația este în floare, când îți place să ți se șoptească cuvinte suave la ureche, când e atât de plăcut să fii răsfățată…astfel de sincerități (care da! sunt foarte importante pe termen lung!) nu îți vor pica bine. 

Mărturisirile nu sunt atât de amănunțite, cei doi joacă destul de atent jocul seducției, încearcă să își arate cu precădere calitățile (defectele urmând a fi descoperite după o perioadă). Sau uneori, defectele sunt evidențiate într-o formă oarecum mascată, delicată, diplomatică.

Minciuna este ridicată la rang de artă, fapt ce duce la un cuplu creat pe fundații inautentice total. Avantaj: după ce te lupți să îţi evidenţiezi toate calităţile, să le exacerbezi eventual, să îţi scoţi în evidenţă picioarele minunate sau sânii sau talia (ascunzându-ţi probabil părţile mai puţin flatante), după ce faci eforturi să joci rolul de femme fatale, doar-doar l-oi pescui pe bărbatul destinatar al viselor tale erotice, după ce el face eforturi să te cucerească, după ce petrece seri întregi ținându-te în brațe și plângând la Titanic când Di Caprio moare (deși fie vorba între noi, Kate Winslet s-a descurcat, chiar dacă i-a pierit partenerul, iar partenerul înghețat joacă bine mersi în Lupul de pe Wall Street în zilele astea, deci sunt ok amândoi), când în sfârşit pică în plasă și pici și tu în plasă, te trezeşti că nu îţi mai convine, că uite ce communication skills proaste are, că uite cât de puţin te înţelege, că preferă să îşi petreacă serile cu o bere în faţă în loc să te ţină pe tine în braţe, că în weekend nu manifestă predilecţie pentru a sta alături de tine în pat privind filme romantice etc., iar el se trezește că tu uneori nu te epilezi inghinal, că în weekend vrei la maică-ta (nu de alta, dar acesta era obiceiul tău de ani de zile), că nu îl mai însoțești la petreceri (deși la început mereu erai lângă el la toate chermezele din Bamboo și păreai că ești o extrovertă adevărată)

O vreme am propovăduit din rărunchi sinceritatea încă de la începuturile formării unui cuplu (adevărul fiind o valoare după care îmi ghidez viața). Văzând totuși de fapt cum stă realitatea, acum promovez cu precădere situația de mijloc, cu accente mai intense tot către sinceritate (firește!), dar nu într-o manieră grosolană și nici prea abruptă și ținând cont de context. Nici prea multe mărturisiri, dar nici prea multă minciună și prefăcătorie.

Știi de ce, printre altele, mi-am schimbat viziunea cu privire la gradul de sinceritate necesar la începuturile formării unui cuplu? Pentru că oamenii sunt schimbători. Azi s-ar putea ca pentru mine să conteze enorm cariera și să nu am în niciun caz în vedere apariția unui copil în viața mea, după care mâine să las cariera pe locul 5 și să valorizez familia mai mult decât orice. Oamenii nu sunt ficși. Are sens ca de la primele întâlniri să marșez pe ceea ce reprezintă realitatea mea de azi într-o asemenea manieră încât să sperii potențialul partener și să mă lipsesc de acea minunată ”creștere și descoperire împreună”?

Consider că ar fi corect pentru ambii membri ai cuplului pe cale să se închege să manifeste delicatețe și tact în prezentarea defectelor și calităților.

Evident că pe tapet apar și trăsăturile de personalitate, schimbabile dacă nu aproape deloc, atunci măcar extrem de greu, dar chiar și așa cred că există maniere delicate de manifestare a acestora și de evidențiere într-un cuplu.

Spuneam acum ceva vreme că este indicat a mărturisi partenerului încă de la prima întrevedere cum ne vedem peste 10 ani…..E, între timp am aflat că oamenii sunt proști predictori ai dorințelor pe care le vor avea într-un anumit termen. Știi tu sigur dacă afirmi răspicat azi că vrei să devii avocat de succes că și peste 10 ani fix același va fi visul tău? Nu spun să nu ne arătăm planurile și năzuințele pentru viitor, dar sunt și alte modalități de abordare și de exprimare a acestora, care nu trebuie să marșeze pe varianta ”ce spun acum e bătut în cuie și așa va fi!”.

Da. Sinceritatea absolută te poate scuti de o foarte dorită şi aşteptată relaţie sexuală cu respectivul, dar ceea ce poți alege în locul sincerității absolute nu este reprezentat neapărat de minciuna absolută. Nu sugerez să îi spui minciuna absolută cum că ”oh, ador ca în fiecare weekend să merg la pescuit cu tine”, în loc să îi spui adevărul absolut fără ocolişuri: ”știi, de fapt eu sâmbăta ador să stau în pat şi să citesc”. Poți să îi spui așa: ”țin la tine foarte mult, din 10 sâmbete, tot 10 (dacă aș fi singură pe lume) aș alege să stau în pat și să citesc, însă citindu-ți bucuria în ochi, bucurie pe o care o împărtășești cu mine, de a prinde 10 pești pe baltă și să cojim solzii împreună…cred ca aș putea să procedăm în felul următor: uite, din 10 sâmbete, nu te voi însoți în toate, ci te voi însoți în trei din ele, iar în alte trei poți să îți culegi toți prietenii și să vă înhămați la distrugerea faunei bălților patriei noastre (braconieri nenorociți!), însă în alte trei te-aș ruga să mă însoțești pe mine în bucuriile mele”. Da, e un compromis. Nu e compatibilitate 100%. Dar dacă stai să îl cauți pe cel compatibil cu tine în toate miliardele de arii ale vieții, s-ar putea pe la 60 de ani să împletești cosiță albă tot căutându-l. Nu suntem clone. Însă dacă reușim să identificăm lucruri importante care ne unesc, cu privire la celelalte putem găsi căi de mijloc care să nu facă rău niciunuia dintre noi.

Sunt conştientă că orice nouă relaţie poate scoate din noi anumite lucruri despre care nici nu ştiam că există şi are profunde efecte transformatoare, însă cel puţin până la momentul întâlnirii cu persoana obiect al afecţiunii noastre, eram într-un anume fel. Iar acest fel poate fi adus la cunoștința celuilalt cu delicatețe, însă fără ca tu să ții cu dinții de credințele tale. La fel și el. Iar dacă după o vreme, evaluați că nu aveți ce căuta împreună, puteți alege drumuri separate. Important este ca din acea vreme să fiți capabili a extrage tot ceea ce este frumos și tot ceea ce v-a ajutat să creșteți ca individualități. Și desigur, acea vreme să nu reprezinte 10 ani, ca să îmi reproșezi mie după aceea că ți-ai pierdut o bucată bună din viață cu cineva cu care nu aveai nimic în comun. Cred că în câteva luni îți poți da seama dacă ai ceva de împărțit cu el sau nu. La fel, evident, dacă diferențele sunt flagrante, îți poți da seama după câteva întâlniri.

Uite ce scriam acum ceva vreme: ”Asta-i problema cu modul nostru de a înţelege iubirea: gândim despre ea la superlativ. Aşteptăm de la ea să ne traseze traiectoria vieţii, să îi dea sens, să ne umple, după care ne supărăm că nu a făcut-o. Şi cine e vinovat? În mare parte celălalt, pentru că nu mai e aşa cum era sau pentru că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor noastre (aşteptări care, bineînţeles, nu sunt exagerate, ci sunt perfect normale). Niciunul dintre parteneri nu trebuie să cadă pradă ispitei de a-l diviniza pe celălalt. Niciunul nu trebuie să vadă în celălalt ceea ce nici nu este, nici nu poate fi. Paradoxal este că dorinţa de celălalt porneşte de la dorinţa de a fi acceptaţi şi iubiţi aşa cum suntem, iar noi, de cele mai multe ori, uităm de scopul iniţial, de scopul inconştient (şi anume de a fi iubiţi noi, cu rele şi cu bune), punându-ne masca perfecţiunii, acceptând să ne păcălim unul pe altul. Din fericire (sau nu, pentru cei anxioşi) cu măşti nu se poate trăi toată viaţa, iar partenerii îşi dau seama într-un târziu că nu sunt perfecţi. Au două variante în etapa deconspirării tardive: să accepte sau să nu accepte realitatea. Ambele provoacă anxietate.”

Am scris acum un timp un alt articol despre măști pe alt site. Total diferit. Îmi mențin concluziile, dar privite din alt unghi. Sinceritatea este excelentă, dar nu te baza prea mult pe cel care ești azi. Mâine s-ar putea să fii diferit. În plus, ești un atât de bun evaluator al stărilor, deciziilor, emoțiilor, gândurilor tale din viitor? Gândește-te puțin. Ai cumva vreun jurnal de acum 10 ani în care îți jurai că vei face X, vei drege Y, vei muri, vei învia, vei revoluționa lumea, o vei nenoroci pe Ana că te-a părăsit etc.? Ai cumva vreun jurnal de acum 5 ani în care să vezi negru pe alb cum îți scriai că postul de vicepreședinte de corporație este visul vieții tale, iar orice altceva este adiacent și fără o importanță similară? Atunci de ce plângi acum, doamna încă director (nu vicepreședinte) de corporație pe holurile clinicii de reproducere umană asistată, din pricina faptului că nu îți poți îndeplini visul vieții de a avea un copil (ups! de unde și când a apărut visul ăsta?că acum 5 ani era destinat altor existențe din alte lumi și de pe alte planete, nu acesteia). Ai un astfel de jurnal? Ar fi frumos să ai și să îl deschizi acum pentru a reciti.

Deci:

Încearcă să îți menții într-o manieră rezonabilă raționalitatea pe parcursul dragostei voastre (nu te gândi că această iubire va rezolva totul și indiferent ce va fi, voi o veți răzbi la capăt). Însă, trăiește-o! Bucură-te de ceea ce îți oferă! Și de abia când mai mult îți face rău decât bine, atunci ieși din ea!

Azi ești într-un fel. Mâine ai putea fi altfel. De ce ai rata intrarea într-o posibilă relație de dragoste ce poate să îți ofere mari bogății și prilejuri de creștere, presupunând din start că nimic din ceea ce reprezinți nu se va schimba vreodată.

Sinceritatea poate fi prezentată și altfel decât în varianta ”cu bâta în baltă”. Iar a-ți menține mintea deschisă pentru orice va intra nou în viața ta, fără să-ți fie frică de schimbările interioare (da, inclusiv de idei și viziune asupra existenței) pe care ți le poate aduce o nouă relație îți oferă infinit mai mult decât a sta singură, închisă în turnul tău de fildeș și închistată în ale tale perspective și concepții.

În plus, ceea ce simte un îndrăgostit e ceva minunat. Cred că multe persoane închise în rigiditatea lor ar invidia cumulul de emoții, trăiri și mai ales energia și entuziasmul și exuberanța cu care trăiește un îndrăgostit fiecare moment al vieții sale în respectiva perioadă (inclusiv entuziasmul cu care îndrăgostita își unge corpul cu body lotion după baie, singură fiind; sau entuziasmul cu care zâmbește colegelor la serviciu, deși îndrăgostitul ei este plecat în delegație la Cluj Napoca, deci practic nu interacționează unu cu celălalt).

PS1: Nu interpreta că susțin a căuta lucrurile frumoase dintr-o relație atunci când timp de un an întreg el zice ”hăis”, iar tu zici ”cea”! Însă cred că singur sau singură ești capabil(ă) a realiza unde este punctul de echilibru.

PS2: Nu uita că nevoile oamenilor se mai schimbă. La fel și viziunile. Nu mereu. Nu atât de des. Și mai ales nu atât de ușor. Asemenea: vei realiza unde este punctul de echilibru și sper că vei decide pentru viața ta să alegi ceea ce este mai potrivit, fără a pierde prea mult timp în ceea ce nu poate fi mai mult decât un praf în ochi, dar nici retezând orice șansă de la început pentru a experimenta.

PS3: Ține-ți jurnal al dorințelor, planurilor de viață. Vei avea o mare surpriză peste un an, doi, trei recitind. S-ar putea să nu mai recunoști persoana care a scris cu atâta patos acum ceva vreme.

Vezi si

Istoria cuplului de la descălecatul lui Făt Frumos până în prezent

Le numim mituri maritale/conjugale. Nu le-am cunoscut până acum ceva vreme când am citit cartea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *