Acasa / Categorie / Psihologia copilului și adolescentului / Sunt eu, copilul (viitorul adult) – cel care ştie că adevărurile trebuie spuse

Sunt eu, copilul (viitorul adult) – cel care ştie că adevărurile trebuie spuse

Sunt-eu-copilul-viitorul-adult-cel-care-stie-ca-adevarurile-trebuie-spuse

Evenimente stresante? Divorţuri iminente, decese inevitabile, despărţiri, boli, suferinţe ce vor veni? Este bine să le ascunzi copilului tău şi să îi spui că totul va fi ca înainte?

Anxietatea necercetată şi neanalizată a unui copil îi poate provoca acestuia adevărate traume. Întrebările pe care cei mici şi le adresează în sinea lor se succed de nenumărate ori, împiedicându-i să deruleze mai departe filmul evenimentului stresor. Practic, copilul rămâne blocat într-un punct care îi provoacă anxietate maximă şi nu îşi poate reprezenta mental continuarea acţiunii. În calitatea noastră de părinţi, avem instrumentele ajutătoare pentru a-i elibera din scenariul creat de mintea lor.

Una din modalităţile prin care îi putem ajuta să facă faţă temerilor este să îi încurajăm a lua în calcul cel mai pesimist scenariu. În urma analizei împreună cu copilul a celui mai pesimist scenariu, îl confruntăm cu întrebarea „Şi ce dacă se întâmplă…?” În cazul în care ne ajutăm copiii să gândească dincolo de punctul de criză în care sunt blocaţi, în mod paradoxal le descreştem anxietatea.

Această tactică este recomandată mai ales atunci când motivele de îngrijorare ale copilului sunt întemeiate. De exemplu: în cazul când în familie se pune problema unui divorţ, când unul dintre părinţi este bolnav, când copilul are probleme la şcoală etc. De ce i-am spune copilului: „O să supravieţuim noi şi fără tata” sau „Îţi trece până când te-oi mărita” sau „Tati / mami nu o să moară niciodată (dacă unul dintre părinţi este grav bolnav)” sau „Eşti o prostuţă că te îngrijorezi” sau „Vezi-ţi tu de treaba ta, copile; nu te amesteca în problemele celor mari”? Nu ajută la nimic să îi oferi astfel de răspunsuri copilului. Neliniştile (întemeiate, de altfel) ale micuţului tău nu se vor diminua dacă refuzi să discuţi cu el şi dacă nu doreşti să îl implici în problema existentă şi reală din familia voastră. „A îl implica” nu înseamnă a-l face părtaş la certurile voastre (dacă aveţi în vedere un viitor divorţ) sau a-i da tot felul de argumente neplauzibile pe care nici tu, nici el nu le puteţi crede. Scopul este de a-l ajuta să prindă încredere în abilităţile lui de a face faţă chiar şi unor situaţii negre şi a-i reaminti că nu este lipsit de putere, deci are forţa de a trece peste orice etapă negativă din viaţa lui.

Tu: Ce te frământă, draga mea? Te văd foarte agitată şi îmi pari tristă. Poţi să îmi spui care sunt motivele pentru care manifeşti atâta îngrijorare?

Fetiţa: Tu cu tati vă certaţi în ultima vreme din ce în ce mai mult. Îmi este teamă că voi fi trimisă la bunici pentru că din câte văd, niciunul dintre voi nu mai are răbdare cu mine. În plus, sunteţi tot timpul supăraţi şi ţipaţi din orice unul la altul. Ce se întâmplă?

Tu: Draga mea, din ceea ce spui tu, este normal să fii neliniştită. Îţi înţeleg starea. Orice copil, dacă ar auzi astfel de certuri între părinţii lui şi-ar pune o grămadă de întrebări.

Fetiţa: Da, aşa e. Mai ales că nu ştiu despre ce e vorba.

Tu: Ai perfectă dreptate. Nici eu, nici tatăl tău nu am discutat până acum cu tine despre asta. Spune-mi, te rog, ce crezi tu. Care este cel mai rău lucru care crezi că se poate întâmpla?

Fetiţa: Cred că faptul că v-aţi putea despărţi, iar eu aş fi trimisă la bunici.

Tu: Ce s-ar întâmpla dacă ne-am despărţi? Ce crezi tu că s-ar întâmpla cu tine şi cu noi?

Fetiţa: Ar fi îngrozitor. Nu aş putea trece peste asta. Nu aş putea trăi fără vreunul din voi.

Tu: Înţeleg că ai fi foarte tristă. De ce ar fi atât de rău dacă eu şi George* ne-am despărţi? (*este recomandat atunci când se pune problema unei despărţiri să îi vorbeşti copilului despre tatăl sau mama lui folosind prenumele acestuia / acesteia în aşa fel încât copilul să nu asocieze despărţirea cu rolul îndeplinit de respectivul în cadrul familiei voastre. Astfel, despărţirea are loc între Maria şi George, de exemplu, nu între mama şi tatăl micuţului. Copilului trebuie să îi fie clar că rolurile de „mamă” şi „tată” rămân neschimbate şi nicio despărţire din lume nu va afecta buna desfăşurare a acestor roluri în continuare).

Fetiţa: Probabil că tata ar pleca şi nu l-aş mai putea vedea în fiecare zi. Şi cred că nici pe tine nu te-aş mai vedea pentru că m-ai trimite la bunici.

Tu: De ce crezi că te-aş trimite la bunici? Ce te face să consideri că aşa se va întâmpla?

Fetiţa: Păi, colega mea de bancă, Ioana, ai cărei părinţi s-au despărţit, a fost trimisă la bunici şi deşi mama ei îi promisese că o va lua acasă după două luni, uite că a trecut un an, iar ea tot la bunici stă.

Tu: În privinţa asta, te asigur că nu ai de ce să îţi faci griji. Indiferent ce se va întâmpla între mine şi George, nu te vom trimite niciodată la bunici mai mult decât îţi petreceai timpul la ei şi până acum. Eşti de acord cu asta?

Fetiţa: Da, sunt de acord. Îmi place să îmi petrec o parte din vacanţă la ei, dar nu mai mult de atât.

Tu: Deci, te-ai liniştit în privinţa asta, da?

Fetiţa: Da, dacă tu promiţi că nu mă vei trimite de acasă mai mult decât o faci acum, m-am liniştit.

Tu: Promit. În legătură cu celălalt aspect al îngrijorării tale, cum crezi că te vei descurca dacă nu îl vei mai vedea pe tatăl tău în fiecare zi?

Fetiţa: Aş fi foarte tristă. Îl iubesc pe tata şi vreau să îl văd zilnic.

Tu: Ştiu că ai fi tristă. Îţi iubeşti tatăl şi ar fi o suferinţă mare pentru tine, dar spune-mi: ce ai putea face ca să te simţi bine chiar dacă îţi vei vedea tatăl doar o zi pe săptămână?

Fetiţa: Cred că m-aş juca mult împreună cu el în ziua în care l-aş vedea, am merge împreună la circ sau în parc, i-aş spune cât de mult îl iubesc. Dar aş fi supărată, aş plânge să ştiu că nu mai vine seara acasă.

Tu: Ai perfectă dreptate. Nu ţi-ai dori să se întâmple aşa ceva. Dar totuşi, chiar tu ai spus cât de frumos ţi-ai petrece ziua liberă cu el. Poate vei petrece chiar mai mult decât o zi cu el pe săptămână. Poate o să reuşiţi chiar două. În restul zilelor ne vom distra amândouă, vom inventa jocuri frumoase împreună, vom vorbi despre ce vrei tu, îmi vei putea povesti ori de câte ori eşti tristă, o să discutăm amândouă despre lucrurile minunate, dar şi despre cele urâte din vieţile noastre. Despre ce vrem amândouă. Şi cu tatăl tău vei putea face acelaşi lucru.

Fetiţa: Îmi pare că ne vom distra mai bine aşa. În ultima vreme niciunul dintre voi nu a mai avut chef să se joace cu mine sau să mergem în excursiile pe care mi le-aţi promis. În plus, în fiecare seară vă certaţi atât de tare încât îmi e frică să mai ies din camera mea. Dar, cu toate astea, tot aş fi tristă.

Tu: Sigur că ai fi tristă, draga mea. Este normal să simţi asta. Dar, vezi tu, atât eu, cât şi tatăl tău te iubim şi vom face tot ce ne stă în putere să îţi arătăm iubirea noastră chiar dacă nu vom mai fi toţi trei în fiecare seară acasă. Dar să ştii că poţi vorbi cu mine şi cu tatăl tău despre ce simţi ori de câte ori vrei. Spune-mi: în clasa ta, în afară de Ioana, mai sunt copii care locuiesc doar cu un părinte?

Fetiţa: Da.

Tu: Şi cum ţi se par aceşti copii?

Fetiţa: Păi…sunt bine. La început erau mai trişti, dar acum au început să se joace prin pauză. Ba chiar în ultima excursie, colegul din banca întâi ai cărui părinţi s-au despărţit anul trecut a făcut glume tot timpul.

Tu: Vezi? Şi el a crezut, probabil, că nu va mai fi fericit niciodată. Dar uite că tot are puterea de a face glume şi deja se simte mai bine. Bineînţeles că are şi el momente de tristeţe, dar a găsit o modalitate de a merge mai departe. Ţi se mai pare la fel de cumplit când te gândeşti la asta?

A evita discuţiile cu copilul tău despre evenimentele iminente din viaţa voastră nu îl ajută să treacă mai uşor peste întâmplările ce vor veni. Nu te aştepta să fie suficientă o singură astfel de discuţie. Probabil va fi nevoie de mai multe. Nu te aştepta nici să nu sufere. Sigur că va suferi, se va opune, va suporta cu mare greutate realitatea. Dar, fără astfel de discuţii, copilul îşi va crea tot felul de scenarii în minte despre viitorul incert. Cel mai bine e să confrunţi ce crede el cu evenimentele ce vor urma. Îl va linişti (măcar parţial) şi după o vreme va realiza că, indiferent cât de negru este scenariul, lucruri frumoase tot se vor ivi în viaţa lui, chiar dacă suferinţa va rămâne în fundal.

Nu ascunde micuţului realitatea. Prezintă-i-o, însă arată-i-o cu tact şi delicateţe, cu accent pe sentimentele lui şi pe faptul că zilele continuă să fie frumoase, iar ceea ce se va întâmpla nu îi va ştirbi capacitatea de a se bucura de lucrurile senine şi prielnice pe care viaţa i le va scoate în cale.

Vezi si

Do you speak baby language?

Perioada sensibilă din viaţa unui om este cea în care achiziţiile într-o anumită arie sunt …

Un comentariu

  1. Asa este. Este important sa discutam.cu copilul atunci cand este o problema mai serioasa. Trebuie sa il pregatim psihic si pt lucruri mai putin placute ce se vor intampla in famile (ex: divort, deces, mutarea in alt oras ceea ce pe copil/ adolescent il va intrista foarte tare trebuind sa lase prietenii si ceea ce pt el pot insemna ceva, etc).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *