Acasa / Categorie / Psihologie evoluționistă / De ce sunt pline închisorile de bărbați

De ce sunt pline închisorile de bărbați

De-ce-sunt-pline-inchisorile-de-barbati

În toate societățile lumii, există mult mai mulți bărbați ce ocupă celulele închisorilor decât femei. Pentru a înțelege explicația oferită de psihologia evoluționistă (Martin Daly și Margo Wilson (1988). Homicide. New York: De Grutyer) la întrebarea: de ce bărbații comit mai multe infracțiuni decât partenerele lor, trebuie să ne întoarcem în trecuturile omenirii, făcând abstracție de ceea ce trăim în prezent (deci uită dacă ești o femeie carieristă și concentrează-te pe ceea ce a reprezentat lumea noastră până de curând). Așadar, hai să nu ne gândim la modelul de societate în care noi existăm astăzi. De-a lungul istoriei, au predominat acele societăți în care un singur bărbat se bucura de compania mai multor soții sau iubite. Altfel spus, a predominat poligamia (în cazul bărbaților cu mai multe partenere este denumită ”poliginie”, iar în cazul femeilor cu mai mulți parteneri este denumită ”poliandrie”; ei, bine, de-a lungul evoluției ființei umane a predominat ”poliginia”, pe care de dragul folosirii termenului cunoscut, o voi denumi ”poligamie” – termenul altminteri generic, ce încorporează atât poliginia, cât și poliandria). Monogamia nu este ”un produs” de la sine. Monogamia este un produs al societății, ce are foarte multe beneficii pentru aceasta, dar nu vom intra în astfel de detalii acum. Conform studiilor antropologice și ale biologilor, doar 3% din mamifere sunt de fapt monogame (omul face parte din clasa mamiferelor, da? iar mai departe din ordinul primatelor, familia hominidae, gen: homo, specie: sapiens). În urma studiului unui număr de 185 societăți, s-a constatat că doar 29 dintre acestea impuneau ca regulă de respectat în mod uzual monogamia, în timp ce în celalalte (chiar și în cele în care monogamia era în mod formal, legal respectată), se puteau întâlni frecvent legături extramaritale, relații în afara cuplului oficial.

De abia în evul mediu poligamia a început să cunoască un declin, ceea ce e foarte de curând la scara evoluției. Să nu uităm că istoria omenirii  nu durează doar de la Isus încoace. Omenirea a existat mult, mult, mult înainte de Isus (spun asta pentru că în frecventele mele dialoguri cu terții, am constatat că atunci când interlocutorii mei se referă la ”omenire„ au tendința de a se referi la ultimii 2.000 de ani), iar toate studiile de antropologie atestă faptul că de la homo sapiens încoace (și noi suntem membri ai subspeciei Homo sapiens sapiens, apropo, deci moștenim caracteristicile interne ale acestuia) și până prin evul mediu, monogamia era aproape necunoscută. Nimeni nu riposta, nimeni nu se plângea, nimeni nu protesta  (sau cel puțin nu se știe de așa ceva). Regula era poligamia, iar nu monogamia.

În cele mai multe dintre societăți, s-a practicat sau cel puțin s-a acceptat într-o manieră semnificativă faptul că un bărbat își poate alege mai multe partenere. Într-o societate poligamă, presupunând de dragul exemplului că avem 50 de bărbați și 50 de femei, iar fiecare dintre acele femei este una dintre partenerele doar a unora dintre cei 50 de bărbați, este evident că doar țiva dintre acei bărbați au monopolizat accesul reproductiv la femeile existente. De pildă, dacă în societatea poligamă, îi avem pe Radu, George și Andrei, dar le avem și pe Ioana, Andra și Flavia, legea permițându-le bărbaților să își aleagă mai multe partenere (fără ca ele să riposteze; nu-ți face griji: probabil nu sufereau de gelozie, fiindcă ideea monogamiei nici măcar nu le trecea prin minte, iar modul lor de educație le pregătea pentru ceea ce va urma), este de la sine înțeles că toate trei vor fi partenerele cuiva, însă nu este la fel de sigur că toți trei vor avea parte de una din ele. În cazul în care Radu are succes reproductiv mai mare (fiind mai șarmant, cu status mai înalt, resurse suficiente pentru a întreține toate aceste femei, precum și pe copiii lor), cel mai probabil ori George, ori Andrei, ori amândoi vor rămâne fără partenere. Să ținem cont și de faptul că numărul femeilor nu a fost niciodată cu mult mai ridicat decât numărul bărbaților pe planeta noastră (poate la marțieni – nu știu sigur : -)). Ce rezultă de aici? Că există numeroși reprezentanți ai sexului masculin care trebuie să dea o luptă însemnată pentru acces la reprezentantele sexului feminin. De aici decurge și competiția accentuată dintre bărbați (ocazional îi voi numi ”masculi”, iar pe femei le voi numi ”femele”, pentru a nu repeta aceleași substantive de o sută de ori). Distanța dintre câștigători și perdanți este, așadar, amplificată în rândul masculilor față de distanța din rândul femelelor. Orice femeie își va identifica un partener, în timp ce nu orice bărbat își va identifica o parteneră. Pentru a avea o parteneră, trebuie să concureze cu ceilalți bărbați suficient de puternici ce sunt capabili a monopoliza toată suflarea regnului feminin.

Din cauza faptului că distanța dintre victorioși și perdanți este semnificativă, bărbații sunt mult mai predispuși la acte de violență. Să nu uităm că instinctele primordiale umane sunt cel de supraviețuire și cel de reproducere, or cum să te reproduci dacă toate femeile sunt ”acaparate” de unul – doi bărbați puternici? Daly și Wilson descriu tiparul omuciderilor din rândurile masculilor (mă refer aici doar la omucideri, nu și la alte tipuri de infracțiuni), astfel: o crimă obișnuită, habituală, așa cum sunt cele mai multe crime (nu excepțiile) întâlnită în rândul bărbaților nu este precum o crimă din serialul Colombo (premeditată, cu sânge rece, bine pregătită înainte, analizată și para-analizată). O crimă obișnuită pornește de la aspecte legate de onoare, status și reputație între bărbați. Iar asta pentru că femeile preferă să formeze un cuplu cu cei ce beneficiază de un status mai ridicat, cu cei mai puternici, cu reputație bună, cei capabili să le apere, cei care le ocrotesc demnitatea lor și a copiilor lor. Statusul se referă la poziția pe care o persoană o ocupă în grupul din care face parte. Poziția este cu atât mai ridicată cu cât tu te remarci prin ceva. Într-o lume a corporațiilor, de exemplu, bărbatul cu statusul cel mai înalt va fi cel se luptă pentru putere, cel care obține câștiguri însemnate (de orice natură: financiară, idei provocatoare enunțate de el și care sunt promovate mai departe și aplicate etc.), cel care se ridică în ședințe și spune lucruri pertinente și eventual și valoroase, inovative, cel cu inițiativă, cel care este mai plăcut de membrii grupului, iar nu cel care stă cu nasul în propriul calculator și când este jignit nu ripostează, nu cel care se mulțumește cu puțin și nu cere niciodată mai mult, nu cel care nu se distinge prin ceva remarcabil.  Pe scurt: bărbații își doresc status și fac orice pentru status fiindcă femeile din preajma lor sunt atrase de status și vor fi mult mai dispuse să formeze cuplu cu cei ce beneficiază de status înalt decât cu cei a căror importanță în fața grupului este infimă. Statusul unui bărbat corelează în mod direct cu succesul său reproductiv. Așadar, Daly și Wilson explică numărul mare de crime sau acte de violență în rândul bărbaților prin dorința acestora de a-și proteja statusul și reputația în scopul obținerii sau creșterii succesului reproductiv. Iar asta deoarece femeile (există și excepții, desigur; însă aici ne referim la majoritate) preferă ca partener un bărbat capabil să le susțină (chiar dacă și ele muncesc și obțin venituri lunare), cu resurse investite în ele și în pruncul lor, recunoscut de grup nu ca un pămpălău frustrat, ci ca un bărbat puternic (sau măcar cu perspective de a face ceva în viață). Femeia nu îl preferă pe cel care îi răspunde la orice solicitare cu ”da, mami”, ci pe cel care o respectă, însă care în același timp este cu un cap mai sus decât alți câțiva. Divaghez puțin către subiectul ”bărbat capabil a susține o femeie”, hai să presupunem că tu, carieristă de meserie, ești invitată de un bărbat în oraș. Chiar dacă veniturile tale sunt de 10.000 euro pe lună, pun pariu că instinctul tău de femeie tot va jubila în cazul în care bărbatul se oferă să plătească consumația. Pentru că ești femeie! Iar genetic vorbind, ești structurată să apreciezi și să cauți (chiar dacă inconștient) grija bărbatului față de tine.

Același mecanism psihologic care determină bărbații să concureze între ei pentru a câștiga acces la o partenera de sex opus determină și înclinația acestora către viol și către alte acte menite să le aducă satisfacție sexuală cu forța (gen abuzuri sexuale etc.). Dacă ne uităm pe câteva statistici, vom remarca faptul că cei mai mulți violatori nu sunt cei cu status înalt, ci cei cu status scăzut, care nu au acces în mod normal, obișnuit, firesc și facil la reprezentantele sexului feminin. (Thornhill, Randy and Craig T. Palmer. 2000. A Natural History of Rape: Biological Bases of Sexual Coercion. Cambridge: MIT Press).

De-a lungul istoriei omenirii, crima (inclusiv în război), violența, lupta, actele agresive au condus către succes reproductiv. Iar nu pentru că femeile ar fi impresionate de acte de vitejie sau de acte brutale și colerice (nu vreau să fiu rea și să le numesc altfel!), ci pentru că prin acte de violență, numeroși rivali (de sex masculin) au fost eliminați. Repet (nu știu de ce, dar simt nevoia să îți reamintesc că este necesar, pentru a înțelege raționamentul, să nu te raportezi la zilele noastre, ci la evoluția omenirii care fiind într-un anume fel a condus la anumite tendințe impregnate lăuntric în interiorul reprezentanților sexului masculin): poligamia a fost cutuma (iar nu monogamia) + femeia, instinctiv vorbind, a dorit să se simtă protejată și a fost dintotdeauna atrasă de putere, status, recunoaștere, reputație, resurse (sau măcar de promisiunea, perspectivele masculului / masculilor respectiv(i) de a le obține) + bărbații au luptat pentru femei = > uneori (de multe ori) lupta a fost violentă (doar gândește-te câte războaie au avut loc de-a lungul istoriei).

Cât privește criminalitatea (prin criminalitate înțelegând și micile infracțiuni) în rândul femeilor, aceasta se pare că a avut la bază nu lupta pentru putere, nu bătălia pentru status înalt, nu confruntarea pentru acces la reprezentanții sexului opus, ci supraviețuirea lor și a urmașilor lor. (Anne Campbell. 2002. A Mind of Her Own: The Evolutionary Psychology of Women. Oxford: Oxford University Press). Din punct de vedere evoluționist este mai important ca femeia (mama) să supraviețuiască decât tatăl. Tatăl poate concepe și mâine și mai ales, la orice vârstă (chiar dacă mai greu, însă nu imposibil) alți copii. Tatăl, inconștient vorbind, nu depinde atât de mult de existența acelui unic copil. În schimb, femeia nu poate purta în pântece decât câteva sarcini de-a lungul vieții, iar de acei copii rezultați trebuie să aibă grijă ca de ochii din cap. Pentru ea, dacă acel copil nu mai supraviețuiește, s-ar putea să nu mai existe șansa de a se reproduce în viitor (menopauza…ticking, ticking…). Campbell consideră că acesta ar putea fi motivul pentru care femeile manifestă aversiune mai mare față de risc decât bărbații. Femeia trebuie să ”play it safe for the sake of her children”, în timp ce bărbatul trebuie să ”take the risk and fight for the sake of status gain”. Câte femei ai auzit să fi murit pentru patrie (cu excepția Ioanei D’Arc și poate a încă unui număr redus de alte femei)? Însă câți bărbați au fost dispuși să plece în luptă, chiar dacă cei de acasă (copii, soție) îi implorau să rămână? Onoarea, lupta, competiția au o mare însemnătate pentru bărbat. În schimb? Femeia? Să își lase pruncul plângând pentru a servi patria? La ce îi servește ei servirea patriei? Instinctul ei de femeie este satisfăcut odată cu nașterea pruncului. Scopul primordial al femeii (inconștient) este de a se menține în viață de dragul urmașilor ei.  Repet: este un scop dincolo de nivelul conștiinței. Adică este o tendință. O înclinație a femeii de a face sau de a nu face ceva, de a se angaja sau de a nu se angaja în anumite acțiuni.

Campbell a studiat fenomenul agresiunii atât la femei, cât și la bărbați și a concluzionat că femeile, dacă se întâmplă să comită acte agresive, de cele mai multe ori acest lucru este destinat nevoilor economice, responsabilităților domestice pentru bunul trai al urmașilor lor, supraviețuirii lor pentru a-și crește copiii (chiar dacă aceștia nu sunt încă născuți și poate nici măcar concepuți; se pare că femeia are o tendință mai ridicată de a se menține în viață pentru a fi disponibilă în scopul creșterii progeniturilor, în timp ce bărbații sunt de multe ori dispuși chiar să își pună viața în pericol de dragul reproducerii). Pe scurt: dacă femeia simte că nu poate asigura o existență bună copiilor, va comite agresiune. Dacă femeia va simți că viața ei este în pericol, va comite agresiune. Dacă cineva îi va ataca pruncul, va comite agresiune (sau va fi înclinată să comită agresiune).

Femeia va comite agresiuni mai mici ca importanță socială decât bărbații din aceleași motive pentru care majoritatea femeilor câștigă venituri mai mici decât bărbații. (Browne, Kingsley R. 2002. Biology At Work: Rethinking Sexual Equality. New Brunswick: Rutgers University Press; Kanazawa, Satoshi. 2005. Is Discrimination Necessary to Explain the Sex Gap in Earnings?. Journal of Economic Psychology. 26: 269-87). Motivul principal fiind: femeia va face totul (instinctiv; de cele mai multe ori chiar conștient) pentru prunc.

Nu dețin datele statistice ale tuturor țărilor din lume cu privire la rata condamnărilor femeilor vs. bărbaților. Însă am motive să cred că ceea ce am studiat până acum este suficient de constant în majoritatea statelor (ca procente, nu ca cifre absolute). Așadar:

  • În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord, doar 5% dintre persoanele încarcerate sunt femei
  • Peste jumătate dintre femeile încarcerate au suferit de-a lungul vieții lor abuzuri sexuale, traume, violență domestică, spre deosebire de bărbații încarcerați care iacătă: au ajuns să fie încarcerați chiar fără să fi avut o viață traumatizată (adică tot au fost predispuși la ”crimă”, înfăptuind-o chiar, deși copilăriile lor au fost lipsite de abuzuri)
  • Peste 81% dintre femeile încarcerate în UK nu au comis acte violente la adresa altor persoane (tâlhărie, viol, omucidere, pruncucidere etc.). Bărbații, în schimb, da.
  • 95% din crimele violente în US sunt înfăptuite de bărbați (prin crime violente înțelegând: crimă, viol, tentativă de omucidere, asalt sexual, tâlhărie).
  • 10% din infracțiunile non-violente au fost întocmite de femei (am constatat destul de multe fraude în rândul femeilor : -)), în schimb furt de bunuri, de autoturisme, furtișaguri mult mai puține)
  • 59% din femeile încarcerate în 2012-2013 au avut de dus la capăt sentințe scurte (în jur de 6 luni…fapt ce spune ceva despre natura agresiunilor acestora, agresiuni ce le-au adus în închisoare)
  • Furtul a fost cea mai comună modalitate printre femei de a ajunge în închisoare
  • Numeroase din femeile închise suferă de boli mintale (diagnosticate medical), spre deosebire de bărbații închiși ce au ajuns acolo, chiar și bucurându-se de sănătate psihică.
  • Doar 9% din copiii mamelor închise mai sunt îngrijiți pe durata sentinței mamelor de către tații lor (cum spuneam…bărbatul poate copula și produce alte progenituri chiar și la 70 de ani; de ce s-ar împiedica de un singur copil rămas singur!?; nu te gândi la tine, la ce ar face soțul tău sau la ce ai face tu (dacă ești tată), ci la medie, la majoritatea populației lumii, indiferent de mediul în care trăiește).
  • În U.S. doar 4,8% din totalul populației încarcerate este reprezentat de femei; În Europa: 4%
  • Majoritatea actelor de agresiune pentru care au fost condamnate femeile în UK și US sunt determinate de situația financiară a acestora
  • În Europa, cele mai multe femei încarcerate sunt unic susținător de familie (adica al copiilor)

Alte surse:

http://www.womeninprison.org.uk/statistics.php

http://www.prisonreformtrust.org.uk/Portals/0/Documents/Factfile%20autumn%202013.pdf?dm_i=47L,1X4PH,9K31ZR,6W4KY,1

http://www.bjs.gov/content/pub/pdf/p09.pdf

Vezi si

Cine am fost și cine suntem

Psihologia evoluționista este un produs relativ nou al gândirii științifice. Primele studii datează de la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *